2008-05-24

2008-05-24

Yamaha Deus Ex – o motocicletă ecologică pe care o îmbraci

Trebuia să fie motocicletă, trebuia să fie ecologică şi mai trebuia să fie orice altceva, dar nu convenţională. Jake Loniak, student la Centrul de Artă din Pasadena, California, i-a pus trei roţi şi s-a gândit la ea ca la un ... 

rucsac pe care ţi-l pui în spate. Sigla Yamaha probabil că are de-a face cu preferinţele personale, iar pentru inspiraţie este posibil să fi tras cu ochiul la Segway. Pentru a economisi şi spaţiu, Deus Ex se parchează într-o poziţie verticală. În timpul mersului şi probabil în funcţie de viteză, motociclistul se apleacă foarte mult în faţă pentru a avea o postură cât mai aerodinamică, dar şi cem nefirească. Încercăm să ne scoatem din minte ideea unui impact frontal cu un obstacol mai îngust decât dinstanţa dintre roţile din faţă.



Yamaha Deus Ex – o postură de rulare cam periculoasă 


   Nu ne putem da seama dacă roata din spate este singura roată motrică a motocicletei, dar ştim că puterea vine de la condensatori ultraperformanţi, încărcaţi de baterii cu nano-fosfaţi, similare cu cele folosite de maşinile hibride de azi. Întregul ansamblu este controlat prin intermediul a 36 de muşchi pneumatici, conectaţi la un fel de coloană vertebrală cu 7 vertebre. Jake susţine că Yamaha Deus Ex ar putea avea o viteză maximă de 120 km/h şi ar permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în 3 secunde. Reîncărcarea bateriilor s-ar face în 15 minute, iar autonomia ar fi de aproximativ o oră. Sună bine, arată bine, dar e posibil să apucăm să vedem o implementare a acestui design în realitate.

 
Yamaha Deus Ex – muşchii pneumatici

0 comentarii:

 
Template design by Amanda @ Blogger Buster